Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

IV. ELEMENTELE ARTICOLELOR DIN CATALOG

Raţiunea de a fi a site-ului www.tipariturivechi.ro este de a aduna într-un singur loc informaţii despre opera tipografică românească veche. Maniera pe care o propunem constă în crearea unui articol pentru fiecare unitate bibliografică, pe baza unui set de descriptori. Principalele elemente pe care le veţi regăsi pe pagina unui articol sunt:

 

Titlul

 

Modul în care se denumeau cărţile în trecut diferă de cel în care o facem astăzi, tinzând să fie mult mai descriptiv şi să ofere numeroase informaţii despre conţinut. De asemenea, perioada veche a limbii române este caracterizată prin fonetisme care nu se mai regăsesc astăzi.  Din aceste motive, bibliografiile optează de cele mai multe ori pentru o versiune prescurtată a titlului şi actualizată din punct de vedere fonetic. În catalog veţi regăsi:

 

1. Titlu original: reprezintă transcrierea fonetică a titlului original, cu eventuale completări ale literelor omise sau suprascrise.

 

2. Titlu uniformizat: o versiune prescurtată şi modernizată a titlului original.

Ex.: Molifelnicul tipărit de Mitropolitul Dosoftei, în 1681, la Iaşi, are titlul original Molităvnic de-nțăles, acmu tipărit întru blagoslovite dzâlele Măriii Sale prealuminatului întru Iisus Hristos Ioan Duca Voievoda. El a fost inclus în catalog cu titlul uniformizat: Molitfelnicul de-nţeles.

 

3. Titlu alternativ: unele cărţi au dobândit de-a lungul timpului un supranume utilizat în mod curent în lucrările de specialitate. De obicei, acesta este legat de locul unde a fost tipărită cartea (Evanghelia învăţătoare de la Dealu, Pravila de la Govora), de persoana care a patronat, scris sau tipărit cartea (Cazania lui Varlaam, Biblia lui Şerban) sau de anul în care a fost tipărită (Biblia de la 1688).

 

4. Categoria: pentru a  facilita navigarea între diferitele titluri din catalog am creat o serie de categorii care să reunească tipărituri cu aceeaşi tematică. Ele sunt special gândite pentru opera tipografică românească veche, reflectând prevalenţa anumitor tipuri de cărţi. Astfel, principalele cărţi de cult (Liturghier, Molitfelnic, Octoih, etc.) au primit propria lor categorie, în timp ce ştiinţele (istorie, fizică, geografie, etc.) au fost grupate sub o singură categorie.

 

 

Locul şi anul

 

5. Anul apariţiei: în secolele XVI-XIX se foloseau mai multe sisteme de notare a anilor. Principala modalitate de datare folosită era cea bizantină, adică cea  obținută prin numărarea anilor de la Facerea Lumii. Diferenţa față de sistemul actual era de 5508 sau 5509 ani. În această rubrică se va regăsi anul tipăririi exprimat în anii trecuți de la Nașterea lui Iisus Hristos. În cazul în care există dubii asupra anului de tipărire, acest fapt a fost marcat cu un (*) în dreptul lui sau al intervalului probabil. Un interval de ani fără (*) indică tipărirea într-o perioadăde mai mulţi ani a unei cărţi.

 

6. Centrul tipografic: se referă la locul unde s-a efectuat tipărirea. Trebuie notat că, în timp, convenţiile de denumire ale acestor locuri nu au fost utilizate consecvent. Spre exemplu: majoritatea tipografiilor active în Bucureşti au fost cuprinse în aceeaşi categorie, dar, de exemplu, Târgovişte şi Mănăstirea Dealu sunt considerate a fi centre diferite. În cazul în care există dubii asupra locului de tipărire veţi un asterisc (*) semnalează acest fapt.

 

 

Limbă şi autoritate

 

7. Limba: lista principalelor limbi care se întâlnesc în respectiva tipăritură.

 

8. Autoritatea: se referă la autoritatea de tip statal sub auspiciile căreia a fost tipărită respectiva unitate bibliografică. În general am fost consecvenţi cu redarea schimbărilor de autoritate politică (de ex.: Râmnicul este trecut în Imperiul Habsburgic între 1718 şi 1739). O excepţie o constituie ocupaţiile ruse din Moldova şi Ţara Românească, în sec. XVIII-XIX, pe care nu le-am semnalat.

 

 

Colectivul

 

9. Autor: a fost indicat autorul, atât în cazul în care acesta este menționat în lucrare, cât și în cel în care este cunoscut din alte surse.

 

10. Traducător:a fost indicat traducătorul, atât în cazul în care acesta este menționat în lucrare, cât și în cel în care este cunoscut din alte surse.

 

11. Patronaj politic: în epoca veche era obișnuit să se menționeze ca patron reprezentatul autorității sub care se desfășura tipărirea. În general, acesta era domnitorul.

 

12. Patronaj ecleziastic: tipăriturile cu caracter religios au beneficiat, în general, de supervizarea autorităților ecleziastice, fiind adesea menționați ierarhii care își dădeau girul pentru apariția unei tipărituri.

 

13. Patronaj financiar: persoana sau grupul de persoane care susțineau financiar apariția unei tipărituri.

 

14. Tipograf: persoana care coordona execuția lucrării tipografice.

 

15. Diortositor: în general, termenul are sensul de „corector”. De la context la context această corectură poate desemna mai multe operații: de la înlăturarea greșelilor de culegere a literelor, la revizuirea textului – similar cu ceea ce am numi astăzi editor.

 

16. Gravor: persoana care a executat gravurile și ornamentele grafice ale unei cărți.

 

 

Alte caracteristici

 

17. Paginație: se referă la modul în care sunt sau nu numerotate paginile. Principalele modalități de numerotarea iau în considerație paginile (p) și filele (f). În cazuri mai rare sunt numerotate coloanele (c) sau planșele. De cele mai multe ori, paginația este redată ca un șir de numere, care ilustrează împărțirea cărții de către tipograf (ex. 4f+198p). 

 

18. Format: de-a lungul timpului au existat mai multe tipuri și subtipuri de format. În catalog am semnalat doar principalele tipuri, fără variațiile lor: in folio (in folio), in 4°, in 8°,  in 12°, in 16°.

 

19. Culoare tipar: în perioada veche a tiparului, din punct de vedere coloristic, au existat două variante de tipărire: monocrom (negru) sau bicolor (roșu și negru).

 

20. Rânduri/pagină: numărul de rânduri într-o pagină cu text.

 

21. Numere alocate în cataloage de specialitate: de-a lungul timpului au existat mai multe demersuri de catalogare a tipăriturilor vechi. Pentru a facilita referințele încrucișate și identificarea unor tipărituri am introdus numerele din cinci cataloage:

  1. BRV: Bibliografia românească veche, volumele I-III, București, 1903-1936.
  2. BRV IV: Bibliografia românească veche, volumul IV, București, 1944.
  3. Poenaru: Daniela Poenaru, Contribuții la bibliografia românească veche, Târgoviște, 1973.
  4. Râpă: Dan Râpă-Buicliu, Bibliografia românească veche. Additamenta I (1536-1830), Galați, 2000.
  5. Academia Română: numerotarea folosită de Biblioteca Academiei Române pentru identificarea tipăriturilor românești vechi.