Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi
anterior următor

TRIOD PENTICOSTAR (TÂRGOVIȘTE, 1558)

Ioan Bianu menționa, la 1903, în "Bibliografia Românească Veche"1, existența a doar două exemplare, unul păstrat în Biblioteca Academiei Române și altul în Biblioteca publică din Sankt Petersburg. În privința datei de publicare, 1550, acesta fusese avansată de către Hașdeu; Karataev, la rândul său, considera că Triodul s-a tipărit în 1570.

 

Dan Simonescu, în volumul IV al BRV (p. 167-169), modifică total datele de identificare a cărții din descrierea efectuată de Bianu-Hodoș, pe baza exemplarului complet, achiziționat de la A. Filimon, care semnalase cel dintâi existența acestuia, în "Dacoromanica, 5 (1927-1928), p. 601-604". Un exemplar cu colofon a indicat data terminării tipăririi drept 30 iulie 15582.

Exemplarul aflat la Sankt Petersburg prezintă doar caietul 46 (de 8 foi). Din exemplarul românesc văzut de Bianu lipsesc caietele 18 iar din caietul 9 s-au păstrat 6 foi; din caietele următoare sunt absente mai multe file iar din caietul 39, și ultimul, doar prima foaie a supraviețuit.

 

Caracteristicile primului exemplar, așa cum apar în vol. I al BRV, p. 34-43: caietele complete numără 8 foi și prezintă signatură chirilică pe prima și pe ultima filă. Caietul 31 nu are signatură. Tiparul este negru și roșu, cu câte 30 de rânduri pe pagină. Exemplarul complet, descris de D. Simonescu, evidențiază 46 de caiete de câte 8 foi, cu excepția caietelor 1 (6 foi), 2 și 3 (9 foi), 4 (7 foi) și 46 (4 foi). Nu toate caietele prezintă signatură chirilică pe prima și ultima foaie.

Dan Simonescu, în: "Un mare editor și tipograf din secolul al XVI-lea: Coresi" ("Studii și cercetări de bibliologie", vol. XI, București, EAR, 1969, p. 53-59), precizează că ciclul xilografic din acest Triod este similar celui cunoscut ca "Die Grosse Passion" (avându-l ca autor pe Albrecht Dürer), reprodus în tipăriturile germane și olandeze ale aceluiași secol. "Scenele religioase înfățișate cu maiestuozitate și, pe alocuri, cu naivitate, nu se inspiră din textele canonice ale Bisericii ci din surse populare, apocrife, respinse de autoritatea ecleziastică (ortodoxă). Personajele sunt vii și grațioase, lipsite de hieratismul de inspirație bizantină, iar decorul (fundalul) îl formează munții înalți cu terase, observați în picturile medievale italiene".

 

Ornamentica volumului se compune, așa cum specifică I. Bianu, din patru tipuri de inițiale: "unele amintind pe ale Octoihului (1494) și ale Psaltirei (1495) lui Macarie [imprimate la Cetinje, în tiparnița adusă de la Veneția], însă mai ordinare (săpate în lemn); altele mai mici, de același tip; câteva semănând cu ale Evangheliarului de la 1512, însă mai uzate; și în fine câteva inițiale simple".

 

Bianu trimite la lucrarea lui Ferdinando Ongania, "L'arte della stampa nel rinascimento italiano", Venezia, 1895, I, 47, pentru evidențierea modelului occidental al acestor majuscule. Pe lângă inițialele ornate cu motive fitomorfe împletite (de factură "venețiano-muntenegreană" (macariană), albe pe fond negru), se remarcă și o serie de frontispicii din antrelacuri, terminate cu o câte cruce în partea superioară, flancată de însemnele IS HS NI KA, în interiorul cărora apare figurat, în debutul cărții, corbul valah cu crucea în cioc; frontispiciile au dimensiuni variabile - fie ocupă o jumătate de pagină, ca la începutul slujbei din Sâmbăta Mare (caietul 13, f. 8v), la începutul slujbei Duminicii a treia, a Mironosițelor, și al Duminicii a cincea, a Samaritencei (caietele 21, 1v și 29, f. 4v, unde apare inscripția IS HS ML NI KA RB; în centrul acestor frontispicii se află stema Țării Românești și corbul cruciat cu capul întors spre stânga, încadrat de 2 arbori), fie ocupă doar registrul superior al paginii, cum este cel care deschide slujba Duminicii Paștelui sau Penticostarul, sau cel deschizând vecernia de miercuri din ajunul Înălțării, cu inscripția IS HS SH NI KA PB (caietele 15, f. 8v și 34 f. 7v).

 

Un frontispiciu similar cu cel de deasupra primelor rânduri ale Penticostarului, cu însemnele hristice uzuale flancând crucea împletită, se găsește la începutul slujbei de miercuri din cea de-a 4-a săptămână după Paști și la începutul slujbei de joi, cea a Înălțării (caietele 26, f. 7 v și 34 f. 8v).

 

Volumul complet include un ciclu de 11 gravuri "en pleine page", primul de acest gen din istoria tiparului românesc, după cum urmează: 1. "Răstignirea" (c. 9, f. 7v), 2. "Punerea în mormânt", intitulată: "pogrebenie Hristovo" (c. 11, f. 7v), 3. "Învierea" ("voskresenie Hristovo"), c. 13, f. 8v, 4. "Hristos se arată Mariei" ("Hristos iavis prěžde Mariij"), c. 20, f. 8v, 5. "Hristos îl ridică pe paralitic din patul său" ("Hristos iscěli raslablena ot li lět"), c. 24, f. 7v, 6. "Hristos îi învață pe dascălii iudeilor" ("Hristos učit v světilište iudenskoe"), c. 26, f. 7r, 7. "Hristos cere apă din puț femeii samaritence", c. 29, f. 4r, 8."Înălțarea Domnului" ("Vuznesenie Gospodie"), c. 34, f. 7r. Gravura nr. 9, cu tema vindecării orbului din naștere (citată de Karataev), intrată ulterior descrierii din prima parte a BRV-ului, volumul I, p. 42, în posesia BAR, prin intermediul altui exemplar (în afara celui achiziționat de la A. Filimon), este menționată și reprodusă atât în partea a doua a bibliografiei ("Adause și îndreptări"), la p. 516-517, cât și în volumul IV al BRV, la p. 168, alături de celelalte 2 care lipsesc din exemplarele mai sus menționate.

BRV vol. I (1903), pg. 31-43.

1. BRV vol. I (1903), pg. 31.

2. Gheție, I. & Mareș, Al. (1985) Originile scrisului în limba română, Ed. Științifică și enciclopedică, București, pg. 100.

Trimite sugestia ta aici!

Câmpurile cu * sunt obligatorii