Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

PSALTIREA ÎN VERSURI (UNIEV, 1673)

Conf. univ. dr. Gabriel Mihăilescu

Psaltirea  este, începând cu secolul al XVI-lea, una dintre cărțile biblice cele mai traduse în spațiul vechii culturi românești. Între primele traduceri în limba română se numără nu mai puțin de trei manuscrise cuprinzând versiuni ale Psalmilor (Psaltirea Voronețeană, Psaltirea scheiană și Psaltirea Hurmuzaki). Într-o epocă în care limba de cult era slava veche, asemenea „îndrăzneli” nu puteau veni decât dinspre principiile raționalizante ale Reformei care preconizau introducerea limbilor naționale în Biserică. Primele încercări de versificare a psalmilor traduși apar, la început, în spațiul occidental, tot ca o consecință a Reformei. În Transilvania secolului al XVII-lea, stăpânită de principi maghiari calvini, se pun la cale mai multe traduceri românești în versuri ale Psalmilor (traducători fiind un Mihail Halici sau un Ștefan Fogarasi) cu rolul de a-i atrage pe românii ortodocși la Reformă.

 

 Mitropolitul Dosoftei (1671-1673;1675-1686) își propunea prin a sa Psaltire în versuri, tipărită la Uniev, în Polonia, în timpul exilului său (1673-1675), să contracareze tocmai efectul nedorit al răspândirii unor asemenea psaltiri calvine printre românii din Transilvania sau printre cei din Moldova. Modelul său era însă unul catolic (catolicii fiind și ei preocupați să răspundă cu aceleași „arme” culturale provocărilor venite dinspre Reformă): Psaltirea lui David (1579), tradusă în versuri de poetul polonez Jan Kochanowski (1530-1589).

 

Psaltirea în versuri a mitropolitului moldovean eramenită lecturii în particular, în afara bisericii. Versificarea psalmilor, inițial traduși în proză, avea funcția unei „podoabe” retorice supraadăugate.Se urmărea astfel – pe lângă funcția anticalvină amintită – creșterea gradului de atractivitate a acestor creații lirice în rândul publicului cititor (cu voce tare!) al epocii. În acest sens, Dosoftei mărturisește în Dedicația către domnitorprecum am putut mai frumos, am tâlcuit ș-am scris [...] să poată trage hirea omului cătră cetitul ei[1]. Pentru uzul bisericii, autorul va publica, mai târziu, versiunea în proză a psalmilor (mai fidelă textului original), într-o ediție bilingvă, slavo-română: Psaltirea de-nțăles, Iași, 1680.

 

Cei 151 de psalmi traduși și versificați de Dosoftei constituie cea mai de seamă operă poetică a literaturii române vechi. Originalitatea psalmilor lui Dosoftei rezidă, îndeosebi, în amplificarea psalmilor biblici (întemeiată pe principiul biblic al „paralelismului sinonimic”, adică al dublării unei idei din psalmul original, reluată într-o formulare diferită), în plasticizare (prin adăugarea de epitete, comparații și metafore inedite) și în „autohtonizarea” universului poetic (constând, de exemplu, în substituirea peisajului arid propriu Țării Sfinte, din unele pasaje descriptive, printr-unul familiar cititorului moldovean: cu boi, turme de oi, stupi de albine etc.).

 

Cele aproximativ 20 de exemplare ale Psaltirii în versuri păstrate până astăzi, cu foi lipsă – în majoritatea cazurilor – la începutul sau la sfârșitul cărții și purtătoare a numeroase însemnări de cititor, stau drept mărturie a succesului de care s-a bucurat traducerea mitropolitului moldovean în spațiul românesc. De asemenea, psalmii versificați de Dosoftei au fost copiați, parțial sau integral, în numeroase manuscrise de-a lungul secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a celui următor. Mai mult decât atât, unii dintre acești psalmi (46, 48, 94 și 96), versificați în stil popular, au intrat, prescurtați și adaptați, în circuitul folcloric al colindelor și al cântecelor de stea.

 

[1] Dosoftei, [Dedicația către domnitor], în Arte poetice. Renașterea, Sanda Anghelescu (coord.), Mihai Moraru (ed.), București, Ed. Univers, 1986, p. 668.