Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

PSALTIRE (SIBIU, 1791)

Dr. Cornel-Mihai Maria

În 1791, tipograful sas Petrus Barth (1746-1801) a imprimat, la Sibiu, o Psaltire mare, care era, de fapt, cu mici modificări, o reeditare a Psaltirii de Râmnic, din 1779. Petrus Barth a acordat o importanță deosebită foii de titlu, văzută drept cartea de vizită a tipografului. Ea a presupus un efort deosebit din partea acestuia în privința ornamenticii.

 

Textul este încadrat de un soclu, două coloane și o boltă constituite din semne tipografice. Nu lipsesc de pe foaia de titlu vinietele (gravuri de mici dimensiuni). Cartea a fost ,,tipărită în zilele preaînălțatului împărat Leopold al doilea (1790-1792) și cu blagoslovenia (aprobarea) preasfințitului Domnului Gherasim Adamovici (1789-1796), episcopul neuniților de legea grecească neunită (ortodocși) a Ardealului”. Numele celor doi au fost tipărite cu un corp de literă mai mare și cu roșu pentru a ieși în evidență și pentru a demonstra legalitatea ediției. Anul tipăririi a fost indicat cu cifre chirilice în două sisteme sau ere: era bizantină sau de la facerea lumii – anul 7299 și era creștină sau de la nașterea lui Iisus Hristos – anul 1791[1].

 

Pe a doua foaie (față – verso), Psaltirea sibiană are o prefață intitulată ,,Predoslovie”, preluată din Psaltirea de Râmnic și scrisă de Chesarie, episcop de Râmnic (1774-1780). Ea reprezintă o miniradiografie a societății românești de la sfârșitul secolului al XVIII-lea prin prisma raportării credincioșilor (laici și mai ales clerici) la psaltire.

 

Mesajul vlădicăi (episcopului) avea ecou și în versurile poziționate la sfârșitul Psaltirii, pe care zețarii (așezătorii slovelor) și diortositorii (corectorii) Mihail din Sibiu și Radu din Episcopia Râmnicului și le însușeau din Psaltirea râmniceană din 1779. Cei doi lucrători sibieni își cereau iertare pentru greșeli și îi sfătuiau pe cititori ,,cetiți-o dar cu bună înțeleagere/Ca să aflați la ceriuri lesne meargere/ [...] La calea pocăinței pre toți povățuiaște/Carii cu înțeleagere negrăbindu-se ceteaște[2].

 

Textul propriu-zis al Psaltirii, cu pagini numerotate, cuprinde, printre altele, cele 20 de catisme, Cântarea lui Moisi, Pashalia, Nașterea lunilor, Cinstitul paraclis pentru Fecioara Maria, un indice de nume evreiești întâlnite în psalmii lui David și epilogul ,,Sfârșit și lui Dumnezeu laudă”[3].

 

Psaltirea sibiană din 1791 se deosebește de cea de la Râmnic și prin ornamentica sa. Ediția barthiană are o gravură cu Maica Domnului și Pruncul Iisus de dimensiuni mici și trei gravuri mari, de pagină. Cele reprezentându-i pe prorocul David și pe Iisus Mare Arhiereu pe nori au autor necunoscut dar ultima a fost inspirată dintr-un model întâlnit în Catavasierul de la Blaj din 1777  avându-l ca autor pe Petru Papavici Râmniceanul.

 

Cea de-a treia gravură de pagină, Izvorul Tămăduirii, a fost lucrată de Dimitrie Finta, artist blăjean, care s-a inspirat din Acatistierul de Blaj din 1774 de la același Petru Papavici Râmniceanul[4]. Între copertele ediției discutate aici, și-a găsit loc un singur frontispiciu (gravură poziționată la începutul capitolului), imprimat chiar pe pagina 1. Este vorba de un ansamblu vegetal, unic în întreaga ornamentică barthiană.

 

Dintre viniete, unele sunt unice. De exemplu, o vază cu toarte și floare, doi copăcei și un ornament metalic și floral cu coroană nu au mai văzut teascurile barthiene după momentul 1791. Există însă și viniete care apar în această ediție de la 1791 și nu au mai fost imprimate în edițiile următoare dar apar în alte cărți ale tipografilor sibieni – o coroană arhierească, un amoraș, un suport cu coroană, ciucuri și motive florale și un ornament vegetal crescut din scoică[5].

 

Putem presupune că aspectul îngrijit și corectitudinea textului din punct de vedere al credinței ortodoxe au determinat receptarea Psaltirii sibiene din 1791 în rândul populației românești nu numai din Transilvania ci și din alte părți ale Imperiului Habsburgic – Banat sau Bucovina. Mai mult, această Psaltire a trecut și în Țara Românească pregătind calea acceptării altor tipărituri barthiene.

 

[1]Psaltirea prorocului și împăratului David […], Sibii, Tipografia Petru Bart, 1791, f.1r.

[2]Ibidem, f.2r-v, pp. 243-244.

[3]Chindriș et al., Cartea românească veche în Imperiul Habsburgic (1691-1830). Recuperarea unei identități culturale, Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2016, pp. 698-699.

[4]Tatai, Anca Elisabeta (2007) Xilogravura de la Sibiu (sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea), Alba Iulia, Ed. Altip, pp. 18-19, 22-24.

[5] Maria, Cornel-Mihai (2018) Cartea românească veche în tipografia dinastiei Bart (sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea), Sibiu, Ed. Armanis, pp. 196-244.