Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

PSALTIRE (BUCUREȘTI, 1754)

Dr. Daniela Lupu

Psaltirea din 1754 a fost inclusă în Bibliografia românească veche (vol. II, 292, p. 126) doar pe baza  informațiilor preluate dintr-un articol din 1885 al lui Constantin Erbiceanu. Acesta semnala existența unei Psaltiri tipărită în zilele lui Constantin Mihai Racoviță, în București, de Barbu, cu prefața și titlul în românește iar textul slavonesc.

 

Din 1910 (anul publicării tomului al doilea al Bibliografiei), până în 2008 nu au mai fost semnalate alte exemplare, în afara celui păstrat în Biblioteca Muzeului Municipiului Bucureşti. Pe baza acestuia  s-a putut face pentru prima oară o descriere completă a ediţiei[1].

 

Psaltirea are format in-8 (16x11 cm.) și 169 de file nenumerotate. Cartea nu a fost paginată, fiind constituită din 21 de caiete, a câte opt file. Pe pagina de titlu, anul tipăririi este trecut doar sub forma veleatului (anii de la facerea lumii) 7262, ceea ce în anii de la Nașterea lui Hristos înseamnă 1753-1754. Pentru că a fost bibliografiată la anul 1754, ediția este cunoscută în literatura de specialitate cu această dată.Pe verso paginii de titlu este amplasată o gravură (nesemnată) înfățișând pe proorocul David.

 

Pagina de titlu şi formula doxologică de încheiere („Sfârșit și lui Dumnezeu mărire”) sunt în limba română, iar textul propriu-zis  în limba slavonă.Constantin Erbiceanu notase prezența unei prefețe în limba română, care în exemplarul Muzeului Municipiului București lipsește. Cei 150 de psalmi sunt ordonați pe 20 de catisme (f. /1/ r-/152/ r), urmate  de 9 peasne (f./152/v-169/ r.

 

Reprezintă penultima ediţie slavonă a Psaltirilor imprimate în epoca domniilor fanariote (1716-1821) în Ţara Românească. A fost publicată sub patronajul domnitorului Constantin Racoviţă (1753-1756), cu cheltuiala mitropolitului Filaret Mihalitzes (1753-1760), în Tipografia Mitropoliei,meșter tipograf fiind Barbu Bucureşteanul.

 

Tipărirea acestei cărți în limba slavonă, în condițiile în care introducerea limbii române în biserică era aproape finalizată, iar înalții ierarhi depuneau eforturi considerabile pentru reeditarea tuturor cărților de cult în limba poporului, este surprinzătoare. Slavona era tot mai puțin folosită în slujbă la mijlocul secolului al XVIII-lea, menținându-se însă în cărțile ce conțineau cântări, care nu erau  încă traduse integral în românește. Este posibil ca această Psaltire să fi fost destinată școlilor de slovenie pentru pregătirea gramaticilor[2], unde slavona era limbă de studiu sau comunităților cu credincioși de limbă slavă.

 

Raritatea ediției din 1754 poate avea mai multe explicații. Prima ține de conținutul și destinația Psaltirii, cea de-a doua de posibilul caracter restrâns al tirajului. Psaltirea se numără printre cărțile cu rol foarte important nu numai în oficierea cultului, ci și în învățământul elementar, fiind folosită ca manual de citire până către mijlocul secolului al XIX-lea. Totodată, Psaltirea, „cartea poetică a credinţei[3], a fost dintotdeauna suport pentru rugăciunile particulare ale credincioșilor, în chilie, acasă, în călătorie. De altfel, formatul mic al acestei ediții pledează pentru utilizarea ei cu precădere în spațiul privat. Având multiple destinații, Psaltirile au fost intens folosite, așadar au fost mai expuse uzurii și dispariției în decursul timpului față de alte cărți de cult.

 

[1]Ştefania-Cecilia Ştefan, Catalogul cărţii româneşti vechi şi rare din colecţia Muzeului Municipiului Bucureşti (1648-1829), Bucureşti, CIMEC-Institutul de Memorie Culturală, p. 63-64.

[2]Școli de limbă slavonă funcționau la București (Şcoala domnească de slovenie de la biserica Sf. Gheorghe Vechi) precum și la Episcopiile din Râmnicu-Vâlcea și Buzău. 

[3] Barbu Theodorescu, Psaltirea, însemnări bibliografice, în „Glasul Bisericii”, anul XX (1961), nr. 5-6, p. 498.