Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

PENTICOSTAR (SIBIU, 1805)

Dr. Cornel-Mihai Maria

Penticostarul reprezintă una dintre cele mai importante cărți de slujbă din cadrul Bisericii Răsăritene. Totuși, ea este rar întrebuințată în cursul anului și anume în cele opt săptămâni dintre Duminica Paștilor și Duminica Tuturor Sfinților (prima duminică după Rusalii). Tipograful sas Johann Barth (1773-1832) a imprimat la Sibiu, cu data 1805, după un model râmnicean, probabil, un Penticostar, cu format mare.

 

Foaia de titlu cu un chenar având drept componente un soclu, două coloane și o boltă constituite din semne tipografice, afișează un text în care cuvintele cu o semnificație mai mare, sunt scrise cu majuscule și cu chinovar (roșu), de exemplu Penticostarion și numele patronului spiritual al tipăriturii, împăratul Francisc al II-lea (1792-1835). Cartea a apărut ,,cu slobozenia (aprobarea) Cinstitului Consistorium neunit (ortodox) din Ardeal”, condus în acel moment de vicarul episcopesc (locțiitor de episcop) Ioan Popovici de Hondol[1].      

 

Penticostarul barthian nu are prefață și cuprins dar a primit un epilog, binecunoscut în cărțile de Sibiu - ,,Sfârșit și lui Dumnezeu laudă”. Penticostarul cuprinde pe primele aproximativ 300 de pagini, slujbele de dimineață (utrenia) și de seară (vecernia) din fiecare zi a celor opt săptămâni dintre Duminica Paștilor și Duminica Tuturor Sfinților. Ultimele cca. 50 de pagini cuprind ,,tripeasnițe la pavecerniță” (cântece bisericești la slujba de seară, după cină)[2].

 

În privința ornamentației, tipăritura sibiană se remarcă mai mult prin elementele figurative – 11 gravuri de dimensiuni mari (cca. 17 x 9 cm) decât prin cele decorative, reprezentate printr-o vinietă (gravură de mici dimensiuni) vegetală pe foaia de titlu și câteva viniete minuscule care apar foarte rar în cuprinsul Penticostarului[3]. Acestora li se adaugă câteva inițiale ornate și tipărite cu chinovar (cu roșu). În privința autorilor celor 11 gravuri, ce alcătuiesc ornamentația principală a cărții, părerile sunt împărțite.

 

Unii cercetători consideră că au existat trei gravori. Primele două lucrări – ,,Învierea lui Hristos (Coborârea la iad)” și ,,Necredința lui Toma”, au fost semnate ,,G. F.”, gravor neidentificat până în prezent și care de altfel apare doar în această carte dintre toate cele tipărite de Barth. Ultimele cinci - ,,Înățarea Domnului”, ,,Iisus se arată lui Petru din Alexandria”, ,,Pogorârea Sf. Duh”, ,,Duminica Tuturor Sfinților” și ,,Sfântul Nicolae flancat de I. Hristos și Fecioara Maria” ar fi fost săpate în lemn de Ioan Zugrav/Zugraf, pictor de biserici și iconar, originar din Poplaca dar cu studii la Rășinari. Celelalte patru gravuri - ,,Mironosițele la mormântul Domnului”, ,,Vindecarea slăbănogului”, ,,Dumineca Samarinencii” și ,,Vindecarea orbului” ar fi opera altui artist neidentificat. Alți cercetători înclină a crede că toate gravurile, cu excepția ultimeia, cea cu Sf. Nicolae și semnată ,,Ioan”, au fost realizate de G. F[4]. Cert este faptul că toate cele 11 xilogravuri au analogii în Penticostarele de Buzău, Râmnic, București și Blaj din cursul secolului al XVIII-lea, ceea ce oferă indicii cu privire la modelul tipăriturii sibiene.

 

Johann Barth a solicitat și obținut în vara anului 1804 aprobarea Consistoriului neunit de la Sibiu iar munca la Penticostar a luat sfârșit la începutul anului 1806. Putem deci considera că anul 1805, înscris pe foaia de titlu, reflectă o realitate editorială. 

 

Nu se cunoaște deocamdată tirajul acestei cărți dar aruncând o privire rapidă prin depozitele de carte românească veche din țară, se poate spune că Penticostarul sibian a fost una dintre cele mai răspândite și bine păstrate cărți editate de familia Barth. Bineînțeles că tipăritura a ajuns în principal în bisericile din Ardeal și din celelalte provincii românești ale monarhiei habsburgice dar pe diverse căi, ea a trecut și Carpații.

 

[1]Penticostarion […], Sibiu, Tipografia Ioan Bart, 1805, f.1r.

[2]Ioan Chindriș et al., Cartea românească veche în Imperiul Habsburgic (1691-1830). Recuperarea unei identități culturale, Cluj-Napoca, Ed. Mega, 2016, pp. 744-746.

[3]Maria, Cornel-Mihai (2018) Cartea românească veche în tipografia dinastiei Bart (sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea), Sibiu, Ed. Armanis, pp. 231-244.

[4]Tatai, Anca Elisabeta (2007) Xilogravura de la Sibiu (sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea), Alba Iulia, Ed. Altip, pp. 33-47.