Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

PARACLISUL PRECISTEI (GOVORA*, 1639*)

Conf. univ. dr. Gabriel Mihăilescu

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, sub conducerea principilor maghiari din Transilvania, se intensifică procesul de maghiarizare și de răspândire a calvinismului printre români. În acest context, Gheorghe Rákóczy I (1630-1648) reorganizează, spre sfârșitul anilor ʼ30 ai secolului al XVII-lea, tipografia cu litere latine din Alba Iulia (Bălgrad) și pune pe picioare, în scopul atragerii românilor la calvinism, și o tipografie cu litere chirilice. În aceasta din urmă, unde va fi adus pentru început, ca meșter tipograf, popa Dobre din Țara Românească, vor apărea mai multe cărți în limba română: Catehismul calvinesc (tipărit în satul Prisac, 1640 sau 1642), Evanghelia cu învățătură (Bălgrad, 1641; retipărire a cărții scoasă de Coresi, la Brașov, în 1581); Noul Testament (Bălgrad, 1648); Psaltirea (Bălgrad, 1651).

 

Înainte de primele cărți apărute din această serie, popa Dobre mai tipărește o carte românească (de fapt, slavo-română), prin 1639, care a ajuns pănă la noi fără pagina de titlu, așadar fără informațiile foarte importante conținute acolo (titlul, locul și data apariției, numele patronului cărții, al tipografului și, eventual, al traducătorului ș.a.). N. Drăganu a reușit însă, într-un studiu temeinic din 1922[1], să reconstituie parțial câteva dintre elementele care circumscriu apariția acestei prime tipărituri românești din secolul al XVII-lea: cartea a fost tipărită la Bălgrad sau, mai probabil, la Mănăstirea Govora[2] (de unde provine și litera întrebuințată), în 1639, de către popa Dobre, sub patronajul lui Gheorghe Rákóczy I (filigranul hârtiei reproduce marca Ardealului împreună cu cea a familiei Rákóczy și cu inițialele principelui).

 

Cuprinsul cărții este unul paradoxal (dictat, poate, de rațiuni comerciale), punând împreună texte de proveniență ortodoxă cu altele, de prevestire, interzise oficial de Biserică. Tipărirea cărții în limba română (cu excepția a trei texte în limba slavonă), precum și completarea adăugată titlului de pe prima pagină (Paraclisu Precistei, pre limba rumânească, cine va citi să înțeleagă ce zice) sunt principalele indicii că tipăritura avea menirea să pregătească populația românească ortodoxă pentru convertirea la calvinism.

 

Cartea începe cu una dintre cele mai importante slujbe de rugăciune ale Bisericii ortodoxe: Paraclisul Precistei. Este vorba, aici, de prima traducere în limba română a acestui text. Că această cea mai veche redacție a Paraclisului nu a rămas fără ecou ne-o dovedește tot N. Drăganu, care constată cvasiidentitatea acestei versiuni a rugăciunii cu cea din Catavasierul apărut la Blaj, 1762, și reluată, în ediții succesive, până în 1913.

 

Urmează două „molitve” (rugăciuni), una de dimineață și una de seară,  o serie de „gnome numerice” (scurte învățături grupate după un criteriu numeric, acesta având o valoare simbolică și, totodată, mnemotehnică) cu conținut creștin-ortodox: Zece porunci a legei vechi, Patru lucrure bune  de bună vestire, Șapte taine sânt a legei noao, Șapte păcate sânt mai grele, Patru lucrure-s cele mai de apoi etc.; un Gromovnic (carte populară de prevestiri meteorologice și astrologice, în care evenimente viitoare sunt prezise în funcție de zodia sau luna, punctul cardinal și momentul zilei în care se produce un tunet, un fulger sau un cutremur); trei texte păstrate în limba slavonă (o rugăciune la masă, un fragment de sinaxar și un fragment de pascalie); și, la urmă, un Trepetnic de semne omenești (carte populară de prevestiri bazatepe mișcările involuntare ale părților corpului, începând cu creștetul capului și terminând cu degetele de la picioare).

 

Cele două texte de prevestire au cunoscut o răspândire intensă în provinciile românești, cu precădere începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Versiunile lor românești, tipărite pentru prima dată de popa Dobre, în 1639, se regăsesc, cu minime diferențe în majoritatea copiilor manuscrise și a edițiilor ulterioare ale Gromovnicului și în toate copiile și edițiile Trepetnicului, până în secolul XX.

 

Deși nu se păstrează decât într-un singur exemplar, și acela incomplet, în Biblioteca Națională Széchényi din Budapesta, prima carte tipărită în limba română în secolul al XVII-lea pare să fi avut un „succes la public” considerabil, dacă ne luăm după aceleași versiuni ale Paraclisului Precistei, ale Gromovnicului și ale Trepetnicului reluate mereu vreme de aproape trei secole în cultura românească.

 

[1] „Cea mai veche carte rakóczyánă”, în Anuarul Institutului de Istorie Națională, I, 1921-1922, pp. 161-263.

[2] În 1922, N. Drăganu era înclinat să creadă în ipoteza tipăririi cărții la Bălgrad (Alba Iulia). În 1938 (în Histoire de la littérature roumaine de Transylvanie des origines à fin du XVIIIe siècle, București, 1938, p. 43), el revine însă asupra acestei supoziții, propunând ca loc al tipăririi ei Mănăstirea Govora.