Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

MOLITĂVNIC DE-NȚĂLES (IAȘI, 1681)

Conf. univ. dr. Gabriel Mihăilescu

Desfășurând o prodigioasă activitate de traducător, de poet și de versificator, la sfârșitul secolului al XVII-lea, Dosoftei, mitropolit al Moldovei (1671-1673, 1675-1686), este una dintre cele mai importante personalități ale culturii noastre vechi. El va fi cel dintâi care va încerca pasul decisiv înspre naționalizarea cultului ortodox prin traducerea în limba română, de unul singur, a principalelor cărți de slujbă, într-o epocă în care slavona, considerată limbă sacră, continua să fie folosită aproape exclusiv în bisericile românești.

 

Cărțile de cult mai fuseseră tipărite în limba română, cu un secol mai devreme, de către diaconul Coresi, dar sub patronaj reformat, ceea ce făcuse ca aceste cărți să nu fie folosite în bisericile ortodoxe. Pe de altă parte, câțiva pași importanți în direcția introducerii limbii române în Biserică fuseseră deja făcuți  în prima jumătate a veacului al XVII-lea, în timpul domniilor lui Matei Basarab și Vasile Lupu, când apăruseră, sub patronaj ortodox, primele Cazanii (culegeri de predici) traduse în românește și, de asemenea, primele cărți de slujbă, cu textul de bază în slavonă, dar cu indicațiile tipiconale (indicațiile de ritual pentru preoți) transpuse în română.

 

Molităvnicul de-nțăles, apărut la Iași, în 1681, vine după alte două cărți de slujbă traduse și tipărite de Dosoftei în limba română: Dumnedzăiasca Liturghie, Iași, 1679, șiPsaltirea de-nțăles, Iași, 1680. Cartea a fost scoasă, ca și Psaltirea de-nțăles, în noua tipografie a Mitropoliei trimisă în Moldova de patriarhul Ioachim al Moscovei la cererea lui Dosoftei.

 

Molitvenicul (sau, în alte variante, Molităvnic, Molitvelnic, Molitfelnic, Evhologhion sau Trebnic) este cartea de ritual a Bisericii Ortodoxe care cuprinde slujbele Sfintelor Taine (Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtășania, Maslul, Cununia, Preoția), precum și rânduielile ierurgiilor (rugăciuni speciale de binecuvântare și sfințire: la înmormîntare, parastas, sfeștania etc.) și diferite alte molitve (rugăciuni).

 

În Molităvnicul lui Dosoftei sunt incluse în cuprinsul cărții și o cazanie (predică) la „pogreabanie” (înmormântare), o cuvântare a Sfântului Grigorie Taumaturgul, episcopul de Neocezareea, și o cuvântare a Sfântului Ioan Gură de Aur la Joia Mare despre necesitatea mărturisirii înainte de împărtășanie.Izvorul principal al lui Dosoftei este o ediție slavă, probabil rusească, a acestei cărți de cult, dar și un text grecesc din Orologhion mega (Ceaslovul Mare) utilizat pentru Slujba svintei priceștenii (a împărtășaniei)[1].

 

De interes, în această ediție a Molitvenicului, este cronologia domnilor Moldovei – sunt pomeniți, pe rând, toți domnii Moldovei, de la Dragoș Vodă până la Antonie Vodă Ruset, 1675-1678 – și, în special, ctitoriile lor de mănăstiri și biserici) pusă pe versuri (128 la număr) și așezată la sfârșitul dedicației către domnul Gheorghe Duca, patronul tipăriturii. Acest poem – compunere originală a mitropolitului moldovean, fără însă o valoare poetică deosebită – a fost reeditat la începutul unei alte traduceri din „programul” lui Dosoftei, Parimiile preste an, Iași, 1683, într-o variantă îmbogățită cu 8 versuri.

 

Încercarea lui Dosoftei de impunere a limbii române în Biserică nu a dat roade  pentru moment, seria traducerilor sale apărând, poate, prea devreme în cultura românească. Semnificativă, în acest sens, este „replica” indirectă a lui Teodosie Veștemeanul, mitropolitul Țării Românești, care, în 1680, la un an după apariția Liturghierului tradus al lui Dosoftei, scria în predoslovia (prefața) la Svânta și dumnezăiasca Liturghie (cu text slavon și doar tipicul tradus în limba română): „liturghiia toată a o prepune pre limba noastră și a o muta nice am vrut, nice am cutezat”[2].

 

[1] Vezi  Pușchilă, D. (2003) Molitvenicul lui Dosoftei, cit. în N. A. Ursu, Pr. Nicolae Dascălu, Mărturii documentare privitoare la viața și activitatea miropolitului Dosoftei, Iași, Ed. Trinitas, pp. 66-67.

[2]Cit. în Pavel, Eugen (2018) Liturghier, în Enciclopedia literaturii române vechi, coord. Eugen Simion, Dan Horia Mazilu, Gheorghe Chivu, Eugen Pavel, Laura Bădescu, București, Ed. Muzeul Literaturii Române, Ed. Fundației Naționale pentru Știință și Artă, p. 578.