Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

DUMNEDZĂIASCA LITURGHIE ( IAȘI, 1679)

Conf. univ. dr. Gabriel Mihăilescu

În prima jumătate a secolului al XVII-lea, se fac primii pași, în Țările Române, în sensul introducerii limbii române în cultul religios. Astfel – în condițiile în care mulți preoți români ajunseseră să nu mai înțeleagă limba slavă în care oficiau slujba – apar, în epoca domniilor lui Matei Basarab și Vasile Lupu, primele Cazanii (culegeri de predici) în limba română (Cazania de la Govora, 1642, Cazania lui Varlaam, 1643, Cazania de la Dealu, 1644) și primele cărți de slujbă cu tipicul (indicațiile de „regie” pentru preoți) tradus, de asemenea, în românește.

 

Câteva decenii mai târziu, mitropolitul Moldovei, Dosoftei (1671-1673, 1675-1686) – una dintre cele mai însemnate figuri ale culturii noastre vechi –, își va asuma, primul, acțiunea deosebit de îndrăzneață pentru acea vreme a naționalizării serviciului divin. De aceea, el va începe să traducă și să tipărească în limba română principalele cărți ale cultului ortodox: Liturghierul, Psaltirea, Molitvenicul, Parimiarul, Octoihul, Viețile sfinților.

 

Din păcate, vremurile tulburi în care înaltul prelat moldovean își duce activitatea au făcut ca, pe de o parte, opera sa de tălmăcire și tipărire să nu poată fi dusă până la capăt, iar, pe de altă parte, cărțile deja apărute să nu-și fi putut realiza menirea într-o epocă încă nepregătită pentru o schimbare de mentalitate atât de profundă.

 

Dumnedzăiasca Liturghie a fost tipărită, în 1679, la Iași, prin repunerea în folosință, probabil, a mai vechii tipografii a Mitropoliei din vremea lui Vasile Lupu. Ea urma altor două cărți publicate de Dosoftei în limba română în Polonia, la Uniev, în 1673: Acatistul și Paraclisul Precistei, precumși Psaltirea în versuri, scoasă pentru a fi citită de credincioși în afara bisericii (nu în cadrul slujbelor) și considerată astăzi capodopera poetică a literaturii române vechi.

 

Liturghierul mitropolitului Dosoftei este al doilea tipărit în limba română după cel al diaconului Coresi, din 1570, apărut însă sub auspiciile Bisericii Reformate. Dumnedzăiasca Liturghiecuprinde toate cele trei liturghii care se oficiază în Biserica Ortodoxă, traduse din limba greacă: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare  (care se săvârșește de 10 ori pe an) și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite a Sfîntului Grigore Dialogul (care se slujește în Postul Mare). Pe lângă textul celor trei liturghii, cartea mai conține Proscomidia Liturghiilor, precum și mai multe molitve (rugăciuni).

 

Prima predoslovie (prefață) a cărții este redactată de Dosoftei în numele domnitorului Moldovei, Gheorghe Duca. Din a doua predoslovie, adresată lui Gheorghe Duca, reiese că domnitorul este patronul și finanțatorul Liturghierului. Și tot aici se găsește și motivația traducerii în limba română a celei mai importante cărți de slujbă ortodoxe: „Și pentru înțelesul svintelor cărț, să-ș înțeleagă pre limbă sfânta și dumnezăiasca Liturghie, întru carea este hrana cea de viață vecinică sufletească, ai nevoit Măria Ta, necruțând cheltuială[1].

 

Tot pentru a-și justifica gestul temerar prin care se încălca tradiția limbilor sacre, mitropolitul moldovean publică după dedicația închinată domnitorului – cu text alternativ în slavonă, greacă și română – un extras din Întrebările canonice ale Preasfântului Patriarh al Alexandriei, domnul Marcu, și răspunsurile la ele ale Sfântului Patriarh al Antiohiei, domnul Teodor Valsamon. Argumentele canonice ale acestuia din urmă (sec. XII) sunt invocate întru sprijinirea unei inovații pe care Patriarhia din Constantinopolîncă nu o aproba.

 

Dumnedzăiasca Liturghie va fi reeditată de mitropolitul Dosoftei, la Iași, în 1683, cu o secțiune îmbogățită de molitve, otpusturi (formule de binecuvântare rostite de preot la sfârșitul slujbei), o cazanie (predică), un cuvânt de învățătură, însoțite și de Ruga pentru creștinătate a Svântului Calist. Includerea acestei din urmă rugăciuni– preluată din Evhologhionul (Molitvenicul) grecesc și compusă de patriarhul Calist al Constantinopolului, în secolul al XIV-lea, ca o formă de protecție a Imperiului Bizantin în fața amenințării otomane[2] – în cuprinsul celei de-a doua ediții a Liturghierului său trădează curajul și sentimentele antiturcești ale mitropolitului moldovean.

 

[1]Dosoftei, Dumnezăiasca Liturghie-1679, ed. critică. de N. A. Ursu, Iași, 1980, p.8.

[2] Vezi.Ursu, N.A;. Dascălu, Nicolae (2003) Mărturii documentare privitoare la viața și activitatea miropolitului Dosoftei, Iași, Ed. Trinitas, p. 56.