Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

CEASLOV (SIBIU, 1790)

Dr. Cornel-Mihai Maria

Ceasoslovul din 1790 a reprezentat întâia carte românească cu funcție dublă – religioasă și școlară apărută în tipografia săsească Barth din Sibiu. Modelul său a fost una dintre edițiile râmnicene (ediții apărute în tipografia Episcopiei de Râmnicu Vâlcea)  din anii ’80 ai secolului al XVIII-lea dar, spre deosebire de acestea, Ceasoslovul sibian a fost tipărit doar într-o singură culoare (negru).

 

Foaia de titlu cuprinde informații diverse și interesante încadrate de un chenar de compoziție tipografică (alcătuit din diverse ornamente tipografice), acest ultim element fiind aproape identic în alte câteva tipărituri barthiene. Astfel, Ceasoslovul apărea ,,cu îngăduința preaînălțatului împărat Iosif al doilea” în ,,chesaro-crăiasca rumâneasca privilegăluita a răsăritului tipografie a lui Petru Bart” (în tipografia regească și imperială, privilegiată, a lui Bart)[1]. Aceste formulări arătau cititorilor că aveau sub ochii lor o tipăritură legală, apărută într-un atelier care de la 1788 se bucura, grație suveranului habsburg, Iosif al II-lea (1780-1790), de privilegiul exclusiv de a tipări carte religioasă și școlară pentru românii neuniți (ortodocși) din Transilvania. În același timp, aceste două sintagme împreună cu menționarea blagosloveniei (aprobării) episcopului neunit Gherasim Adamovici (1789-1796) aveau rolul de a obține încrederea cititorilor de limbă română și în consecință de a facilita desfacerea (vânzarea) acestei cărți barthiene. Pe aceeași foaie de titlu apare și anul imprimării indicat cu cifre chirilice în două ere – era bizantină sau de la crearea lumii (anul 7298) și era creștină sau de la nașterea lui Iisus Hristos (anul 1790).

 

Pe a doua foaie a Ceasoslovului se află Cuvântul tipografului ,,cătră pravoslavnicii (drept-credincioșii n.n.) cetitori” în care Petrus Barth (1746-1801) detalia informațiile legate de privilegiul său, prezente pe foaia de titlu, afirmând că ,,prin mila preaînălțatului și preamilostivului nostru împărat Iosif al doilea am dobândit atâta slobozenie ca să poci la legea grecească neunită (ortodoxă) de tot feliul de cărți a tipări [...]”. Mai mult, Petrus Barth își informa cititorii că prezentul Ceasoslov ,,după izvodul celui de la Râmnic s-a făcut [...]”[2]. Având în vedere prestigiul cărții imprimate la Râmnic în rândul românilor de pe ambii versanți ai Carpaților, întreprinzătorul sas miza pe desfacerea rentabilă a cărții sale.

 

Spre finalul cărții, după model râmnicean, la pagina 660, este menționat numele diortositorului (corectorului) Gheorghe Haines, diacon sibian, care în anul precedent a jucat același rol pentru o altă tipăritură barthiană – Preoția sau Îndreptarea preoților. Este posibil ca acest Gheorghe Haines, plecat ulterior la Brașov și care a devenit la începutul secolului al XIX-lea, pentru scurtă vreme, director al școlilor românești neunite din Ardeal, între anii 1808-1812, să fi coordonat munca de zețari (așezători ai slovelor) a lui Mihail Dir din Sibiu și Radu Rogojanul din Râmnic, atestați în tipografia barthiană pe la 1783 dar și după 1790 în câteva lucrări ieșite de sub teascurile acestei oficine sibiene[3].

 

Ceasoslovul din 1790 este ornamentat cu șapte gravuri mari, de pagină, unele dintre acestea repetându-se de două ori și cu o mică gravură reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul. Gravurile de pagină cu Sf. Nicolae, Iisus în slavă, Imnul Serafimilor, Izvorul Tămăduirii, Emanoil în potir și Bunavestire au avut ca model gravurile executate de Petru Papavici Râmniceanul cuprinse în Catavasierul de Blaj din anul 1769 (ultima) și în Acatistierul de Blaj din anul 1774 (primele cinci)[4]. Au fost imprimate și trei viniete (gravuri de mici dimensiuni), una reprezentând Cornul abundenței (o imagine destul de rară în cărțile barthiene), alta redând un chip de amoraș, ceva mai întâlnit în lucrările acestei tipografii și în sfârșit, o a treia vinietă, de compoziție tipografică, având ca element de bază o coroană arhierească minusculă.

 

Presupunem că exemplare ale acestei ediții precum și ale celei din 1791, probabil, au ajuns nu numai în mâinile cititorilor din Ardeal ci și sub ochii românilor de dincolo de munți, din Banat, Bucovina, Țara Românească impunând treptat numele Barth în conștiința colectivă a românilor.

 

[1] Ceasoslov […], Sibii, Tipografia Petru Bart, 1790, f.1r.

[2]Ibidem, f.2r.

[3] Maria, Cornel-Mihai (2018) Cartea românească veche în tipografia dinastiei Bart (sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea), Sibiu, Ed. Armanis, pp. 153-155.

[4] Tatai, Anca Elisabeta (2007) Xilogravura de la Sibiu (sfârșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea), Alba Iulia, Ed. Altip, pp. 13-15, 17, 18, 20.