Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

CEASLOV (IAȘI, 1786)

Dr. Daniela Lupu

Necunoscută Bibliografiei româneşti vechi, ediția din 1786 a Ceaslovului a fost identificată după un exemplar din colecţia Bibliotecii Academiei Române, în anul 2002[1]. Ulterior, un al doilea exemplar a fost semnalat în Biblioteca Muzeului Municipiului București[2]. Amândurora le lipsesc paginile de titlu, de  început și sfârșit, conțin ilustrații semnate de Mihail Strelbițchi împreună cu fiul său, Policarp și o informație esențială pentru datarea și localizarea ediției. Este vorba de nota tipografului de la p. 307, care consemnează moartea mitropolitului Gavriil Callimachi  (1760-1786), survenită în timpul tipăririi cărţii: „La sfârşitul Pavecerniţii aceştii mici, când să tipăriia, Vineri la cinci ceasuri din zi au răposat mitropolitul Gavriil al Moldovei la anul 1786 fevruarie 20. Căruia i s-au pus zioa spre pomenirea lui”.

 

Această notă dovedește că, în februarie 1786, Ceaslovul se tipărea la Iași, fie la Tipografia Mitropoliei, fie în tipografia politicească a lui Mihail Strelbiţchi.

 

În  timpul păstoriei mitropolitului Gavriil Callimachi la Tipografia Mitropoliei se tipăriseră două Ceasloave: unul în 1763, cu cheltuiala ierarhului şi altul în 1777, cu cheltuiala  păhărnicesei Ianica, fiica lui Radu Racoviță. Identificarea Ceaslovului din 1786 completează seria celor nouă ediţii tipărite la Iaşi în secolul al XVIII-lea (1745, 1750, 1763, 1777, 1792, 1794, 1797).

 

Ediţia din 1786 se plasează între Ceaslovul din 1777, ilustrat de Mihail Strelbiţchi, dar tipărit de Mihai Braşoveanu şi cel din 1792, ilustrat şi tipărit de Mihail Strelbiţchi. Nu avem certitudinea că Mihail Strelbiţchi însuși a tipărit ediția din 1786, dar este posibil, deoarece în această vreme eleste în plină activitate: în 1785,  tipăreşte un Molitvenic iar în 1786, un Octoih.

 

Ceaslovul din 1786 are format in-8º mic (15x10 cm) iar ultima pagină păstrată are numărul 480. Este foarte posibil ca aceasta să fie și ultima pagină a cărții, pentru că acolo se sfârșește Sinaxarul, urmat de formula doxologică: „Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă”. Ilustraţia constă în iniţiale ornate, frontispicii şi patru gravuri (la p. 276, 308, 394, 444), cu dimensiuni identice (10x5,8 cm). Doar două sunt semnate: una de Mihail Strelbiţchi, alta de către Strelbiţchi împreună cu fiul său, Policarp: Iisus Pantocrator semnată jos, în dreapta: „Pr(o)toierei Mihail” iar în stânga: „Policarp” (p. 276); Maica Domnului cu Pruncul semnată: „Iere(i) Mihai” (p. 308). Iisus Hristos binecuvântând pîinea şi vinul (p. 394). Zodiacul (p. 444).

 

În seria cărţilor liturgice ale cultului ortodox, Ceaslovul ocupă un loc special datorită întrebuinţării sale nu numai în cadrul săvârşirii serviciului divin, ci şi ca manual pentru deprinderea cititului şi însuşirea cunoştinţelor religioase în şcoli. De asemenea, el a fost deseori  folosit în cadrul privat, pentru rugăciunile zilnice. Această largă utilizare a Ceaslovului, în biserică, în şcoală şi în familie poate fi o explicaţie a rarităţii ediţiei din 1786.

 

[1] Popescu, Rodica (2002) Aspecte ale identificării cărţii româneşti vechi (Ceaslov, Iaşi, 1786), în „Buletinul ABIR” (Asociaţia Bibliotecarilor din Învăţământ România), 13, nr. 4, p. 8-9.

[2]Lupu, Daniela (2012) Completări la Ceaslovul tipărit la Iaşi în 1786, în vol. Cartea tipărită la români. 500 de ani de la Liturghierul, Octoihul şi Tetraevangheliarul lui Macarie, editat de Monica Mocanu şi Aura Matei, Biblioteca Centrală a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti, p. 58-65.