Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

CALENDAR (SIBIU, 1820)

Dr. Cornel-Mihai Maria

Prin cele 40 de ediții pe care le-a cunoscut în tipografia familiei săsești Barth din Sibiu, calendarul reprezintă cea mai longevivă tipăritură din istoria acestei oficine (atelier tipografic). Petrus Barth/Petru Bart (1746-1801) a imprimat primul său calendar românesc spre sfârșitul anului 1792, din dorința de a-și consolida și chiar extinde piața de carte românească și prin aceasta de a-și mări șansele de profit. Fiul său, Johann Barth/Ioan Bart (1773-1832) a continuat să imprime aceste gen de lucrare până la moartea sa[1].

 

Printre puținele ediții ajunse până la noi se numără și Calendariul pe anul bisect 1820. Pare să fi fost un ,,schreibkalender” adică un calendar în care foile albe, intercalate între foile cu luni, erau destinate diverselor notițe sau însemnări. Sintagma ,,în tipografia lui Ioan Bart” evidențiază pierderea de către tipograful sas a monopolului asupra imprimării calendarelor românești. Este posibil ca acest lucru să se fi întâmplat prin 1806 sau cândva în anii următori odată cu apariția primelor calendare românești de Buda. Acestea au avut probabil un mare succes care l-a determinat pe Johann Barth să împrumute și pentru Calendariul său pe anul 1820 expresia ,,întocmit pe gradurile și clima [...]”. Gravura de pe foaia de titlu reprezentând un astrolog era la 1820 deja un simbol al calendarului barthian deoarece imaginea a apărut și în alte ediții anterioare ale acestuia[2].

 

Calendariul pe anul 1820 se deschide cu ,,ghenealoghia chesaro-crăeștii (imperiale și regale) stăpânitoare curți austriacești” reprezentând partea istorică a acestuia, aceasta fiind preluată din calendarele imprimate la Buda. Mai întâi este prezentată perechea imperială – Franțisc I (1806-1835) și Carolina Augusta (a patra sa soție), urmează lista copiilor împăratului din a doua căsătorie încheind cu frații și surorile acestuia și copiii lor.

 

Partea calendaristică este, în mod evident, cea mai importantă și cea mai consistentă. Ea debutează cu elementele secundare de cronologie, azi învechite (crugul soarelui, crugul lunii etc.), apoi sunt enumerate principalele sărbători religioase și posturi din timpul anului. Urmează cele 12 zodii, apoi soarele cu cele zece planete. Nu lipsesc informații privind răsăritul și apusul soarelui, durata zilei și a nopții, în ore și minute (toate acestea au fost imprimate cu chinovar), precum și informații despre cele patru eclipse din cursul anului 1820 (două de soare și două de lună).

 

Secvența cea mai importantă o constituie, evident, cele 12 luni ale căror zile sunt indicate atât în sistemul calendarului vechi – iulian (românesc) cât și în cel al calendarului nou – gregorian (occidental). Duminicile și sărbătorile mari au fost tipărite cu roșu. Partea calendaristică includea și texte referitoare la cele patru anotimpuri, dispuse în ordinea trecerii lor. În sfârșit, indicarea târgurilor din Ardeal, Țara Ungurească și Banat pentru fiecare lună precum și a poștelor din Ardeal și a celor până la Timișoara și Viena (Beciu) încheie partea calendaristică[3].

 

Partea literară ar include versurile închinate lui Marte, stăpânitorul anului 1820. Deși lungi de 15-16 silabe, ele sunt totuși curgătoare[4]. Cele 17 anecdote, poziționate pe ultimele foi ale Calendariului, pot fi încadrate atât la partea literară cât și la cea didactică. Cele 17 povestioare au personaje din diverse categorii socio-profesionale (țărani, elevi, cantori, preoți, negustori, nobili, slugi), de vârstă (fete, tineri, babe, bărbați căsătoriți) sau de gen (bărbați și femei, toate măritate). Așa cum remarca Mircea Tomescu, sursa unora dintre aceste anecdote trebuie căutată în Occident (de exemplu – anecdotele cu măscărici, cu olandezul și soția sa, cu francezul și asinul său ori cea cu Carol al V-lea și cei patru hoți)[5].

 

Calendariul pe anul 1820 se adresa, încă de pe foaia de titlu, și românilor de dincolo de munți. Exemplare ale acestei tipărituri au trecut cu siguranță granițele politice de pe Carpați așa cum s-a întâmplat în trecut cu alte calendare barthiene contribuind nu numai la orientarea din ce în ce mai vizibilă spre lumea occidentală ci și la consolidarea conștiinței unității culturale a tuturor românilor.

 

[1]Maria, Cornel-Mihai (2018) Cartea românească veche în tipografia dinastiei Bart (sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea), Sibiu, Ed. Armanis, pp. 113-116.

[2]Calendariu pe anul de la Hristos 1820[…], Sibiu, Tipografia Ioan Bart, 1820, f.1r.

[3] Chindriș et al. (2016), Cartea românească veche în Imperiul Habsburgic (1691–1830), Cluj-Napoca, Ed. Mega, pg. . 790-791.

[4]Tomescu, Mircea (1957), Calendarele românești, 1733-1830. Studiu și bibliografie, Ed. Didactică și Pedagogică, București, pg. 61-62.

[5]Calendariu pe anul de la Hristos 1820[…], Sibiu, Tipografia Ioan Bart, 1820, ff. 19-23.