Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

CALENDAR (BRAȘOV, 1733)

Conf. univ. dr. Gabriel Mihăilescu

Calendarele – publicații periodice sau cărți de colportaj, cuprinzând informații diverse, în special de tipul prevestirilor, al datelor instructive de ordin politic, meteorologic, geografic, istoric sau al sfaturilor practice (medicale, gospodărești) – au început să se răspândească prin Europa occidentală începând din secolul al XV-lea, odată cu apariția tiparului. În spațiul românesc, ele apar la sfârșitul secolului al XVII-lea (1694-1704), la curtea lui Constantin Brâncoveanu, sub denumirea de Foletul novel, traduse în românește din italiană și păstrate în manuscris.

 

Primul calendar românesc a fost tipărit la Brașov, în 1733. Tiparul a fost executat, într-un mod cam rudimentar (cu literele de plumb lipite pe o scândură), de dascălul Petcu Șoanul, din Scheii Brașovului. O nouă ediție a Calendarului a fost scoasă, după unele mărturii, în 1737.

 

Titlul dezvoltat al Calendarului ne dă indicații despre sursele acestuia: Calendari, acum întâi rumânesc alcătuit de pe cel sârbesc; așezatu-s-au pe limba rumânească ca întru 100 de ani să slujască, că și cel slovenesc într-acest chip au fost, fiind de un mare astrolog la Kiev scos; de un mare dohtor muscal s-au tălmăcit într-acesta chip precum acum s-au izvodit. Așadar, Calendarul lui Petcu Șoanul a fost tradus după un izvod sârbesc, la rândul lui tălmăcit după un calendar apărut la Kiev.

 

Cuprinsul Calendarului de la 1733 este următorul: o cronologie (în care sunt trecuți anii – socotiți, după model bizantin, de la Geneză – în care s-au petrecut unele evenimente biblice, s-au întemeiat marile imperii, s-au inventat armele de foc sau tiparul ș.a.);  Învățătura planetelor, adică o suită de prevestiri pentru anii guvernați ce cele 7 planete (Saturn, Jupiter, Marte, Soarele, Venus, Mercur și Luna – fiecare din aceste planete stăpânind un număr de 13 sau 14 ani trecuți într-un tabel însoțitor) privitoare la caracterul omului născut sub un anume semn planetar („Oamenii carii să nasc într-această planită – Saturn (n.n.) – sânt muncitori, lacomi, zavistnici, vicleani la vorvă, gânditori, plini la trup, mâlcomiș, nedirepți, iubitori de avuție”[1]), la organele sale vitale, uneori pietrele și animalele stăpânite de planeta respectivă („Stăpâneaște – Jupiter (n.n.) – pieptu și coastele, hicatul, stâlpul trupului. [...] Pietri: zmaragd, zamfir, ametist. Fieri: elefant, boi, cerbi, capre, păuni, preveghitori, porumbi”[2]), precum și la starea vremii pe zile, luni sau anotimpuri („Anul în care iaste acea planetă – Saturn, n.n. –: friguros, ploios, neroditori. Primăvara, friguroasă, înfloritura și iarba târzâie, grindine”[3]); Altă învățătură pentru semințe conține sfaturi despre felul cum trebuie puse semințele diverselor plante în pământ în funcție de fazele lunii sau de zilele considerate favorabile ale fiecărei luni calendaristice; Spunere de casnici reprezintă o regrupare pe zodii, cu unele omisiuni și elemente de noutate, ale prevestirilor date sub cele 7 planete; Știința de planete, cu alte prevestiri referitoare la ceasurile bune și cele rele sau la activitățile favorizate de o anumită planetă („Supt Saturnus a pune temelie, învățătură, a schimba ceva”[4]), dar și cu informații legate de producerea eclipselor (Pentru perirea Soarelui și a Lunii); Calendarul se încheie cu un Sinaxar pe 12 luni, unde sunt consemnați sfinții și sărbătorile religioase neschimbătoare ale anului.

 

Calendarul lui Petcu Șoanul a circulat intens, prin numeroase copii manuscrise (cuprinzând în special partea cu prevestirile), în toate provinciile românești, până spre mijlocul secolului al XIX-lea.

 

[1] Calendar, Brașov, 1733, f. 5r.

[2] Ibidem, ff. 11v, 14v.

[3] Ibidem, f. 5v.

[4] Ibidem, f. 34r.