Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

BUCOAVNĂ (SIBIU, 1797)

Dr. Cornel-Mihai Maria

Bucoavna pentru pruncii cei românești carii să află în Marele Prințipat al Ardealului a apărut în tipografia lui Petrus Barth cândva în cursul anului 1797. Ștampila ,,K. K. Normalschule” de la finalul acesteia evidențiază faptul că era un manual destinat școlilor românești normale, adică școlilor românești de stat care urmau programa stabilită la Viena. De altfel, prezenta Bucoavnă face parte din categoria bucoavnelor de normă, cu conținut integral laic.

 

Autorul ei pare să fi fost Radu Tempea, pe atunci directorul școlilor românești neunite (ortodoxe) din Transilvania (între anii 1796-1808). Deși este ediția a doua (lucru indicat chiar pe foaia de titlu) a Bucoavnei bilingve din 1788 apărute tot la Petrus Barth (1746-1801), Bucoavna de față este tipărită doar în limba română, cu alfabet chirilic[1].

 

Foaia de titlu este simplă. Prin sintagma ,,cu privilegiul împărăteștii crăieștii măriri”, cititorii erau înștiințați că volumul se afla sub protecția privilegiului exclusiv al lui Barth asupra acestui gen de carte. Bucoavna s-a dorit a fi un manual ieftin. Radu Tempea cunoștea situația financiară a majorității covârșitoare a familiilor românești din Ardeal. La prețul de 10 creițari, legată – informația apare la finalul volumului, cartea nu putea fi prea pretențioasă. Ea nu are cuprins, prefață sau epilog iar ornamentația este ca inexistentă.

 

Cartea reia mare parte din informația cuprinsă în ediția bilingvă (româno-germană) din 1788. Astfel, la paginile 2-3, se află literele mari și mici, de tipar și de mână. Onisifor Ghibu a remarcat cu privire la Bucoavna din 1788 (și acest lucru este valabil și pentru cea din 1797) că prezența literelor de mână evidențiază clar dorința autorităților de a-i învăța pe copii nu doar cititul ci și scrisul. Pe paginile următoare se găsesc denumirea slovelor (pagina 4) și apoi combinații de câte două, trei și patru consoane și vocale, urmate de liste de cuvinte cu patru litere.

 

În capitolele al III-lea și al IV-lea, copiii se întâlneau cu cuvinte scurte sau lungi, despărțite în două, trei sau patru silabe, ele urmând a fi învățate prin slovenire (citire și învățare pe de rost). Capitolul al V-lea reprezintă o reîntoarcere la slove și la o clasificare a vocalelor și consoanelor. Următoarele două capitole se ocupă de unele reguli ale ortografiei – despărțirea în silabe și utilizarea corectă a literelor mari și mici. Capitolul al VIII-lea cuprinde mai multe texte. Dintre acestea se remarcă patru povești care fac trecerea spre cele șase povestioare din capitolul următor. Ultima dintre acestea ,,Paguba din prostie, adecă din neștiință” a fost adăugată de Radu Tempea celor preluate din ediția de la 1788. Ultima parte, a X-a, cuprinde un tabel cu numerele românești, arabe și latine și tabla înmulțirii intitulată ,,O dată unul”[2].

 

Ca autor, Radu Tempea a fost interesat de desfacerea (vânzarea) Bucoavnei sale. În prefața Gramaticii românești, pe care tot el a scris-o și a tipărit-o în același an, 1797, și la același Petrus Barth, directorul școlar recomanda începerea studiului cu bucoavna și continuarea acestuia cu Gramatica sa. Ceva mai târziu, pe la 1801, Radu Tempea cumpăra de la tipograful Petrus Barth 45 de Abecedare (Bucoavne de normă), probabil ediția 1797.

 

Nu se știe până în momentul de față cu cine a lucrat Barth la acest volum dar putem presupune că își aducea aportul la imprimarea Bucoavnei românești a lui Tempea zețarul (așezătorul de slove) și diortositorul (corectorul) Mihail Dir, atestat și pe la 1803 în tipografia barthiană[3].

 

Nu se cunoaște, deocamdată, impactul ediției de față asupra mediului școlar românesc ardelean dar un lucru este cert: ea atestă eforturile intelectualității românești din Ardeal de a ridica nivelul cultural al populației sub supravegherea Vienei și în acord cu Luminile europene.

 

[1] Bucoavnă pentru pruncii cei românești […], Sibii, Tipografia Petru Bart, 1797, 70 p.

[2] Maria, Cornel-Mihai (2018) Cartea românească veche în tipografia dinastiei Bart (sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea), Sibiu, Ed. Armanis, p. 76; Ioan Chindriș et al. (2016), Cartea românească veche în Imperiul Habsburgic (1691-1830). Recuperarea unei identități culturale, Cluj-Napoca, Ed. Mega, p. 713.

[3] Maria, Cornel-Mihai op. cit., p. 154.