Catalogul Tipariturilor Romanesti Vechi

ANTIM IVIREANUL, SFATURI CREȘTINO-POLITICE (BUCUREȘTI, 1715)

Conf. univ. dr. Gabriel Mihăilescu

În cultura veche românească există o bună tradiție, în descendență bizantină, a scrierilor aparținând genului așa-zis parenetic (cuprinzând, adică, sfaturi și învățături în vederea unei bune guvernări, adresate principilor). Merită amintite aici, pe lângă celebrele Învățături al lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, alcătuite în limba slavă, la începutul secolului al XVI-lea, Sfaturile către Alexandru Iliaș, scrise în limba greacă de egumenul Mănăstirii Dealul, Matei al Mirelor (cca. 1550-1624), la începutul secolului al XVII-lea, sau Sfaturile adresate, în slavonă, de Petru Movilă (1596-1646; fiul domnitorului Simion Movilă, ajuns arhimandrit al Lavrei Pecerska din Kiev) fratelui său Moise Movilă, și așezate în chip de prefață în fruntea Triodului înflorit (Kiev, 1631). În aceeași serie se înscriu și Sfaturile creștino-politice, compuse în limba greacă (modernă) pentru domnitorul Ștefan Cantacuzino (1714-1716) de către Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Românești (1708-1716).

 

Lucrarea mitropolitului muntean este concepută ca o antologie „din cugetările înțelepților și a învățătorilor din vechime”[1] (adică, între altele, din cărțile biblice, din scrierile Sfinților Părinți sau din textele parenetice bizantine) menite să contureze un soi de îndreptar moral pentru conduita domnitorului. Sfaturile propriu-zise, puse în formă de „stihuri politice” (termen corespunzând versului iambic grecesc de 15 silabe) și de acrostih (literele inițiale ale fiecărui vers formează, citite pe verticală, un cuvânt sau o propoziție, în cazul de față, chiar titlul cărții), sunt urmate de o secțiune de rugăciuni, câte două pentru fiecare zi a săptămânii.

 

Sfaturile propriu-zise gravitează în jurul intersecției a două „coordonate” prezente încă din titlul cărții: una verticală, care vizează relația cu Dumnezeu Atotțiitorul, cealaltă, orizontală, care privește raportarea principelui la supușii săi. Între cele două „coordonate” există similitudini, contaminări și transferuri (doar dinspre „verticală” spre „orizontală”): „iubește, cinstește și adoră pe Dumnezeu Creatorul tău”, dar și „să iubești pe toți supușii tăi deopotrivă”[2]; de asemenea, „fii binefăcător, iar Dumnezeu îți va fi foarte folositor. Binefacerea biruiește moartea și îl face pe om egalul lui Dumnezeu, după cum zice Solomon”[3]. Pe de altă parte, pentru ca stăpânirea monarhului să fie desăvârșită, alături de „virtute” trebuie așezată „învățătura”[4]. Unele dintre cugetări au un caracter sintetic, schițând în câteva trăsături „portretul” moral al monarhului ideal: „După cum spun filosofii, este un bun conducător acela care: este demn de încredere; are dragoste părintească; este aspru în judecățile pe care le face; se gândește permanent la supușii săi, adică se îngrijește foarte mult de ei”[5]

 

Fiind socotită o scriere ocazională, lucrarea parenetică a lui Antim Ivireanul nu a circulat foarte mult în epoca veche. Ea a fost reeditată abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

 

[1] Sfântul Antim Ivireanul, Sfaturi creștino-politice, în vol. Scrieri, ed. îngijită de arhim. Mihail Stancu și Gabriel Ștrempel, trad. de pr. Daniel-Alexandru Bărîcă, București, Ed. Basilica, 2016, p.193.

[2]Ibidem, p.195.

[3]Ibidem, p.200.

[4]Vezi ibidem, p.198.

[5]Ibidem, p. 199.